Starea webcam-urilor maramuresene

Sa incepem cu concluzia: situatia e destul de trista.

In acest moment doar webcam-ul de la Borsa functioneaza, cea de la Cavnic apare cu gri in lista de camere de pe site-ul Jurnalului National iar cea de la Suior a disparut complet.

Nici pe site-ul SuperSki Cavnic nu mai functioneaza feed-ul, dar cu asta ne-am obisnuit deja, in sensul ca domnul patron de la Roata smulge cablul imediat ce nu-i convine ce se vede pe camere. Ultimele imagini de acum doua zile aratau partia intr-o stare destul de trista, dar se vedea ca se lucreaza, trageau baieti de tunuri in stanga si-n dreapta si stratul crestea incet dar sigur… Nu stiu de ce a trebuit intrerupta transmisia dar e deosebit de suspecta treaba asta. Imi amintesc cum acum 2 ani parca, era o imbulzeala de neimaginat intre sarbatori la Cavnic, fiind in acel moment singurul loc unde se putea schia in zona si in mod evident camerele nu functionau. Coincidenta? Daca luam in calcul restul “ciudateniilor” de pe acest site, nu as prea crede.

Despre webcam-ul de la Suior nu stiu nimic.

Adevarul e ca nu ne prea pricepem noi cu Interneturile aieste’ aci la Maramu’.

Dezinformare pe superskicavnic.ro

Ma supara ca mai nou pe site-ul superskicavnic.ro data actualizarii este intotdeauna data curenta.

Asta inseamna ca indiferent daca site-ul a fost actualizat azi, acum cinci zile sau acum trei luni, daca voi intra azi voi vedea data actualizarii ca si cum ar fi astazi. Ba mai mult, daca incarc site-ul in jurul miezului noptii, in momentul in care ceasul sare de pe 23:59 pe 00:00 se va schimba automat si data actualizarii. Sigur, unui vizitator care intra ocazional i se va parea ca “wow, uite, au actualizat chiar azi si scrie ca e zapada si nocturna e deschisa”! Adevarul e ca nu asa. In acest moment ma uit la site si vad ca scrie in felul urmator: “Ultima actualizare: 12.1.2010 – Partia Roata 1 este functionala. Teleschiul de pe Roata 1 functioneaza incepand cu ora 9:00. Nocturna va porni incepand cu ora 17:00, cu orar de functionare pana la 22:00. Superskicavnic va asteapta la distractie!”. Multumiri de invitatie, dar eu azi am verificat in mai multe instante webcam-ul, am vazut ca a nins aproximativ toata ziua dar partia a ramas inchisa si nici nocturna nu a fost pornita pana la aceasta ora (19:00 fix). Nefericit lucru in cazul in care nu esti in clar cu faptul ca acea data de actualizare este falsa, esti din alt judet, te pornesti cu cateva ore inainte de 17:00 ca sa ajungi la nocturna bazandu-te doar pe ceea ce scrie pe site. Ajungi la fata locului si TEAPA. Partie inchisa.

Era mult mai bine cu o data reala, care daca vedeai ca e mai veche macar dadeai telefon si aflai situatia de moment.

Nu stiu cui i-a venit idea “geniala” care a dus la implementarea acestei schimbari dar i-as recomanda sa lase la o parte trucurile ieftine de marketing si sa ofere informatii reale.

Starea partiilor (28 noiembrie 2008)

Borsa (Poiana Stiol) – 25 cm (se schiaza) (imagine statica sau webcam live)
Borsa (Varful Stiol) – 40 cm (se schiaza)
Cavnic (Icoana) – 70 cm – 1 m (se schiaza)
Cavnic (Roata) – 70 – 90 cm (se schiaza) (webcam)
Izvoare – 60 – 70 cm (nu se schiaza – partiile se deschid abia in decembrie)
Mogosa – 60 – 80 cm (se schiaza)
Suior – 40 cm (deschiderea sambata, 29 noiembrie 2008)

Sursa: eMaramures.

UPDATE: Informatii contradictorii despre stratul de zapada de la Suior gasim pe citynews. Aici se zice ca s-ar fi deschis partia azi si ca stratul de zapada masoara 20 cm.

Mers la Cavnic cu cearta ca bonus

Inauguram azi o noua “rubrica”, cea a insemnarilor primite din partea cititorilor. Un snowboarder nemultumit ne scrie despre experienta lui la partiile Rainer de la Roata:

In sfarsit vine weekendul! Ma trezesc de dimineata si vremea nu prea straluceste pentru schiat dar totusi am pornit catre Suior plin de incredere ca e zapada si va fi cat de cat ok. Gresit! Pe partia de la Suior iesea pamantul afara, erau cateva masini parcate ce-i drept si cativa schiori. Am decis ca nu raman acolo si am pornit catre Cavnic. Am ajuns acolo in jurul pranzului si evident erau masini parcate pana jos la prima partie de la Roata. Parchez si eu si imi iau echipamentul in metoda clasica, adica langa masina, asa cum face tot romanul care schiaza acasa si nu in Austria sau alte tari un picut mai evoluate. Ok. Totul clasic, normal, o sambata ca si oricare. Ajung la partie, iau cablu. Hopa! Teleschiul de la partia grea era inghetat. Eu nu schiez, am placa de snowboard. Cum e adevarat ca iarna nu-i ca vara, nici placa nu-i ca schiul. Asa ca urcarea pe cablu e un picut mai dificila dar m-am chiunit si am razbit sa urc. Deoarece era gheata si teleschiul deloc drept ci un pic inclinat adica asa cum l-a lasat D-zeu in voia lui, placa mea mai pendula dintr-o directie in alta. Bun. Razbesc sa urc si sus ma intampina un domn pus ca strajer pe cablu care incepe sa ma ia la rost ca de ce nu am venit “DREPT”. Tonul vocii deloc prietenos, statea si comenta la fiecare schior care oprea un metru mai sus decat “locul” unde ii convenea lui si precum spuneam, nu ezita sa nu prinda “victime” cat mai des, sa vorbeasca urat si sa critice urcarile noastre. BUN! Merg si eu sa ma relaxez in weekend si pe langa ca dau o caruta de bani pentru SUPER TRANSPORTUL PE CABLU DE LA CAVNIC primesc si amenintari ca “Vine Seful si ma da afara” I-AUZI! Asa a inceput scandalul. Nimeni nu zicea nimic dar eu nu am mai rabdat si am avut un schimb de replici. Pana la urma concluzia e trista, ca nu statea stimatul domn sa inteleaga de ce e greu sa urci pe partia lor. Si asa mi-a stricat si cheful sa mai merg vreodata, desi merg de cativa ani si chiar aveam o parere bunicica. La noi conditiile sunt stase! Te inghesui la teleschi, parchezi masina in tufis, te pisi in padure si mai nou te ameninti cu angajatii de pe partie.

Nu prea avem multe de adaugat. Sa speram ca cei in masura citesc aceste randuri si vor lua atitudine in vreun fel sau altul.

Starea partiilor (18 ianuarie 2008)

Borsa (Poiana Stiol) – 35 cm (se schiaza) (webcam)
Borsa (Varful Stiol) – 75 – 80 cm (se schiaza)
Cavnic (Icoana) – 45 cm (se schiaza)
Cavnic (Roata) – 40 – 45 cm (se schiaza) (webcam – mai mult offline din pacate)
Izvoare – 45 cm (se schiaza)
Mogosa – 10 – 40 cm (se schiaza in partea superioara)
Suior – 25 cm in varf (nu se poate schia)

Sursa: eMaramures

Maramuresul – Un paradis al sporturilor de iarna?

Cel putin candva in viitorul mai mult sau mai putin apropiat.

In Graiul Maramuresului dam peste un articol intitulat “Transportatorii de persoane pe cablu din Nord-Vestul Romaniei au aderat la Asociatia Nationala“, de fapt un interviu, cu multe informatii foarte interesante pentru iubitorii sporturilor de iarna si nu numai. Adresand in primul rand multumiri autorului Florin Matei, imi voi permite sa punctez in continuare cele mai interesante pasaje insotite de comentariile subsemnatului.

Una dintre prioritatile Asociatiei este cea privitoare la subtraversarea liniilor electrice. Aceasta (subtraversarea – n.n.) trebuie facuta prin alinierea la normele europene, cu respectarea normelor de securitate impuse de acestea, precum in tari cu traditie in domeniul sporturilor de iarna, cum ar fi Austria. O astfel de problema există la Roata II – Cavnic, la Icoana, tot Cavnic si la Baia Borsa. Daca Asociatia va obtine, dupa finalizarea documentatiei, aceasta autorizare, in urma discutiilor cu reprezentantii Guvernului si Electrica s-ar putea deschide numeroase perspective. De pilda, Pirtia luminata de la Baia Borsa (patron Danci Pricop) si-ar putea dubla lungimea, ca sa dam doar un exemplu.

Exemplele ar putea continua cu prelungirea partiei de la Icoana si cu instalarea unui telescaun la partiile Roata care sa transporte doritorii de la baza partiei pana in varf. Parerea mea este ca o astfel de instalatie ar atrage mai multi turisti la aceste partii, dat fiind faptul ca multi snowboard-eri sunt puternic descurajati de cazaturile initiale de pe teleski si aleg Suiorul cu toate ca e o partie cu un grad de dificultate mai avansat. Veniturile respectivei partii ar putea fi de asemenea beneficia de pe urma montarii unei instalatii de nocturna, dar dupa cate am inteles nici telescaunul si nici nocturna nu apartin planurilor de expansiune din viitorul apropiat al proprietarului locului. Bine ar fi sa ma insel…

Intreprinzatorii au constientizat ca trebuie sa transporte zapada pe anumite portiuni. De pilda, la Izvoare transportul se face cu un sac imens, iar la Cavnic cu pungi. Din pacate, la nivel de Maramures, niciun intreprinzător n-a fost in stare, deocamdata, sa-si doteze pirtiile cu tunuri de zapada artificiala, date fiind costurile imense. Este foarte probabil ca, prin dezvoltarea infrastructurii schiabile, prin construirea unor instalatii magistrale, dotate cu telescaune de mai multe locuri sa avem, in viitor, si tunuri de zapada artificiala.

Pe baietii cu punga de la Cavnic i-am vazut si fac treaba buna. Dar cum adica, ca sa avem tunuri de zapada la Suior trebuie sa asteptam intai modernizarea instalatiei de transport pe cablu? Sper sa nu fie cazul. De fapt, strang pumnii puternic sa nu fie cazul. Nu de alta, dar ar fi ilogic. Am avea telescaun de clasa mondiala si ne-ar folosi la ce? Sa ne uitam de pe el la iarba de pe partie? Avand in vedere ce ierni am avut in ultimii ani.

Fondurile structurale vor putea aduce proiecte integrale sau partiale. Un exemplu foarte bun in acest sens este “Proiectul Gutinul”, care s-a finalizat in prima etapa cu finantarea de catre Guvernul Romaniei a proiectului unei linii de transport pe cablu la Izvoare, de pe Virful Ignis. Chiar daca a suferit anumite tergiversari şi aminari, acesta a fost depus in decembrie pentru accesarea de fonduri structurale.

Finantarile asigurate de Guvern prin Consiliul Judetean si prin Consiliile Locale vor permite elaborarea unor proiecte menite a pune în valoare versantul nord-vestic al Ignişului. Există deja un proiect finalizat pentru o pîrtie de 2.000 metri lungime de la Izvoare, de pe Virful Ignis, ce va beneficia de o instalaţie de 1.900 metri lungime, cu scaun deraiabil de 4 locuri.

Mmm, suna foarte bine! Speram sa fie gata in acest secol.

Se lucreaza la un alt proiect care va permite ca, din Valea Valaului, prin cimpul Boriste, sa transporte turisti pe golul alpin. In zona golului alpin de pe Ignis se vor amenaja trei pirtii, dotate cu teleschiuri. Toate acestea vor deschide drumul unor investitii private pentru atitea instalatii si pirtii cite se vor dovedi rentabile.

Pe cat de bine suna toate astea nu putem sa nu intrevedem si aspectul negativ: inevitabila distrugere a naturii si maldarele de gunoi lasate de simpaticii turisti romani. Sfatul nostru? Vizitati Ignisul cat e, cel putin partial, neatins de civilizatie.

Avantajul este ca, prin asezare si orientare, ce-i permite o foarte lunga perioada propice pentru schi, versantul nordic al Ignisului poate deveni cea mai cautata zona din Maramures, dupa Borsa, cu o durata in care se poate gasi zapada de minim patru luni. Se are in vedere aici modernizarea drumului de acces catre Izvoare si completarea cu parcari mari, atit de necesare astazi. Avind in vedere experienta trista din acest sezon de la Cavnic, in proiect sint prevăzute amenajarea unor parcări la Cimpul Boului si pe Ignis de 600 si 400 de locuri, iar la Cavnic de 2 – 300 de locuri.

Repet: suna foarte bine. Dar pe cat de bine suna trebuie sa luam in considerare aspectul fondurilor care se “scurg” in diferite directii (vile, gipane, buzunare neincapatoare), neseriozitatea firmelor executante (a se vedea cazul grecilor implicati in Luna Ses) si restul lucrurilor atat de tipic romanesti. Oricum, cand vor fi gata toate cele anuntate – Maramuresul va deveni un veritabil paradis al sporturilor de iarna.

Ski la Cavnic din punctul de vedere al turistilor

Ski la Cavnic Maramures” si “Ski la Cavnic” – doua denumiri cam neinspirate in spatele carora se ascund doua recenzii ale unor iesiri la partiile din capatul Cavnicului scrise de vizitatorii schiori.ro. Insemnari ce contin mici inadvertente (la Roata nu exista nocturna) dar in general puncteaza foarte corect avantajele si dezavantajele respectivelor partii.

Doar o alta duminica la Roata

Dupa experienta ploioasa de la Suior de acu doua saptamani, absenta totala de pe partii de saptamana trecuta, precum si absenta din oras de vineri dupamasa si mai toata sambata aceasta m-am trezit azi dimineata cu forte noi, pus pe fapte mari. Cand am tras jaluzelele de la camera am constatat ca ningea razlet afara (in Baia Mare) lucru care mi-a adus un zambet larg pe fata si care ne-a dat sperante mari in legatura cu ce ne asteapta sus. Dupa ce am impachetat toate cele necesare in masinuta nu tocmai incapatoare ne-am urnit la drum. Am facut o aprovizionare cu apa, energizante si ciocolata din Plus-ul din Baia Sprie, Plus care pot sa-l recomand ca un ultim loc decent unde poti face cumparaturi relativ ieftine in cazul in care te indrepti spre partiile de la Mogosa / Suior sau cele de la Cavnic dinspre Baia Mare. De acolo am mers tinta pana la partiile Roata situate in partea superioara a Cavnic-ului, destul de atent totusi sa nu fie polei pe drum ca nu aveam neaparat chef de piruete. Nu a fost necesar, drumul fiind doar ud, nu si inghetat.

Odata ajunsi am cautat un loc de parcare (pe marginea drumului binenteles) si am gasit intre cele doua partii ca inca nu se unisera cele doua siruri de masini parcate – cei de la Icoana cu cei de la Roata – dar nu mai era mult. Ajunsi la partia propriu-zisa, dupa o echipare rapida, primul lucru ce l-am observat a fost ca au fost instalate porti noi de acces la baza primului teleschi – porti ce permit atat accesul cu cartela cat si la modul “hands free”, adica cu chip, facilitate neexploatata deocamdata. Am observat apoi ca si la cel de-al doilea teleschi s-au pus porti duble. Oarecum degeaba, ca nu facea fata teleschiul la fluxul de oameni ce-l permitea poarta dubla si se cam formau “dopuri”.

Dar revenind la sosirea la partie, al doilea lucru ce l-am remarcat a fost puhoiul de lume prezent. Coada mare la teleschi-ul de jos, coada la teleschi-ul de sus. Am zis hai sa incercam partiile Rainer ca parca era mai putina lume pe acolo. Greseala mare. Bocna. Ultima parte efectiv impracticabila pentru boarderi – cu toate ca am vazut si niste profesionisti care au coborat pe acolo de am ramas masca. Nu voi intra in detalii despre fiecare coborare cum am facut-o data trecuta dar pot sa spun ca in afara de aceasta prima tura “ratata” restul au fost OK, partia fiind in stare buna si nu se prea aratau nici pietre de sub zapada. Si daca tot veni vorba, am uitat sa mentionez in relatarea de data trecuta ca partea superioara a partiei albastre (Roata 5) a fost remodelata in timpul verii. Inspre bine. Adica daca anul trecut aveam parte in zona aia de o portiune relativ dificila cu multe denivelari acestea au fost puse la punct cu ajutorul unor buldozere si anul asta experienta e chiar “smooth”.

Dar ca sa nu fie totul roz: ceea ce m-a suparat azi a fost faptul ca in ciuda unui nou semn instalat la baza partiei ce interzicea accesul pe partie cu sania, pungi si perpedes (adica pe jos), semn care nu prea a fost respectat oricum, ATV-urile aveau voie. Alea nu periclitau siguranta schiorilor. Sigur ca nu. Asta si cozile destul de lungi de la teleschi au fost bulinele negre de azi. Cel putin cauza inghesuielii am aflat-o: la Suior a fost azi inchis – asadar o mare parte din turisti s-au reorientat banuiesc inspre partiile de la Cavnic.

In concluzie imi pot adauga la “portofoliu” o alta zi petrecuta in mod placut la Roata.